Ca la teatru!

Tocmai s-a terminat Liverpool-Arsenal. Baftosi rau de tot “cormoranii” ! Sa revii de la 1-0 si sa bati cu 4-2, mai ales dupa ce in minutul 84 era 2-2, inseamna mult. Dar Liverpool(si englezii in general) ne-au obisnuit cu astfel de “minuni”. Care e cheia suucesului? Bani? Noroc chior? Jucatori de clasa? Suporteri cu zecile de mii? Toate la un loc, as spune. Cand faci transferuri de milione de euro, cand ai un strateg drept antrenor, cand 45.000 de oameni canta si dau viata tribunei, parca totul e mai usor. Ma uitam cu admiratie la toti fantasticii de pe Anfield Road.
La un moment dat, un jucator se accidenteaza. Medicii intra grabiti pe gazon. Toti au casti in dotare si comunica starea jucatorului cu antrenorul secund. Mama frate! Culmea tehnologiei! Culmea excelentei si a profesionalismului, mai adaug. Culmea culmilor!
Fotbalul e ca un vin. Exista vinuri de vita nobila si vinuri obscure, pastilate, bolnave si ieftine. Fotbalul romanesc e vinul de masa in bidon de plastic. Se tot incearca schimbarea ambalajului, dar se uita de continut. Sadic, cate un cabotin in halat alb mai arunca o pastila ba sa-i schimbe culoarea, ba sa-i modifice gustul.
Mi se face mila de echipele noastre atunci cand isi iau un set de tricouri sau cate un autocar. Este, cred eu, singura lor sansa de a se simti fotbalisti de prima mana. Sunt exact ca niste copii care se cred Bruce Lee sau Ciki Chan. (Jackie Chan-am aflat pe la 16 ani).
Avem o Barcelona si o Chelsea, pacat ca sunt de Romania.