Blogu’ lu’ Olaru

martie 5, 2008

Se joaca…

Filed under: Fotbal Liga 1 — Alex @ 4:56 pm
Tags: , , , , , , , , , ,

Nica sta la baut cu Argaseala, Tudor Vladimirescu e roman si nu da penalty, Muresan stie , dar nu spune, Becali-Voda e atins de inspiratia Divina,Vacaroiu vede blatu’ pe pasunea Mioveniului, Cartu’ saracu’ se da cu capu’ de tavanul bancii de rezerve, Liga are mere, toata lumea cere…
Liga 1 ofera un spectacol de zile mari in culise. La lumina nocturnelor insa, piesa e trista. Meciuri mediocre, ratari cu poarta goala, lumanari si lufturi jenante, jumatati de ocazie din partea unor jucatori-vedete.
A se lua spre exemplu meciul Gloria Buzau-Poli Iasi. Imbrancelile, bipurile, pistolarul din teren si conferinta lui Popa Necredinciosul, au fost de doua ori mai spectaculoase decat cele 90 de minute de fotbal.
Microbul nu-ti da insa pace…de la etapa la etapa, suporterul e din ce in ce mai aprins.
Etapa aceasta are cap de afis meciul Rapid-Poli Timosora. Giulestiul fierbe la foc mare.
Dupa ce a turnat Boya pe galateni, Rapidul incearca sa-i « gateasca »cu un gol-doua si pe baietii lui Iancu de Timisora. Infrangerea cu « U » Cluj pare sa fie data uitarii in Grant, iar sperantele la titlu raman intacte. Nu va fi insa usor cu timisorenii, mai ales ca jucatori precum Karamian, Knock-out Ganea sau Badoi nutresc dorinte de razbunare pentru fosta lor echipa.
« Comisionarul » Rednic trebuie sa se imparta intre fotbal, procese cu elevul neobrazat Burdujan si afaceri imobiliare. Cu sabia lui Cops deasupra capului, Rapid joaca de acum meci de meci la « totul sau nimic ». Bate Vantu prin Giulesti, mai ales daca va fi seceta de Liga si anul acesta.
De partea cealalta, Poli stie mai bine cat de lung ii este nasul. In acest sezon, inaltimile sunt de UEFA.
La Targu Jiu, Antrenorul a murit, traiasca Antrenorul. Noul tehnician adus de Condescu sa-i scoata din coma pe panduri este Eugen Neagoe, acelasi dascal care pana nu demult statea la carma echipei. Jigi moreno de ciuda cand se uita in clasament, dar trage nadejde ca Steluta lui de la Buzau va produce minunea in Gara din Cluj. Fin tactician, Becali va face pe dracu’-n-patru si va desena echipele pentru Pandurii- Steaua si CFR Cluj-G.Buzau.
Dinamo s-a intolit cu « mantaua de vreme rea » Multescu. Filosoful, Telina si Gigi Limbaj de Lemn vor trebui sa aduca rezultate pentru a umple Groapa. Problema nu e ca vin marinarii lui Ion Marin, ci mai degraba ca Shakira Borcea si-a luat jucariile si s-a suparat pe Mister Cornel.
La final, ce-o fi o fi, cum zice romanul. Cel mai bun la toate sa castige. Atata doar ca, dupa ce vezi un Milan-Arsenal sau chiar un Sevilla-Fenerbahce, stai si te intrebi daca nu cumva Liga 1 o fi vreo varianta de judet a mai marii Ligi a Campionilor.

isct-unirea-aiulia.jpg

No Comments »

No comments yet.

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Bloguieste pe WordPress.com.