In prezent, Romania trece printr-o pasa neagra in ceea ce priveste capitolul sporturi de echipa. Varfurile de lance s-au tocit, iar echipele noastre trag tare doar- doar n-or iesi ultimele prin turniruri.
Speranta in cazul de fata nu vine nici de la rusi, nici de la americani. E o speranta cat casa pentru handbalul romanesc si vine tocmai de la Ramnicu Valcea.
Anul acesta, Oltchimul se bate pentru Liga Campionilor. In alti ani a mai fost cum a mai fost (batalii prin Cupa Cupelor sau Cupa EHF), insa de data asta fetele pot s-o faca lata si sa le dea peste nas danezelor, unguroaicelor, rusoaicelor si intregii Europe.
Razboiul e in toi, dar cand le vezi pe titirezele astea de fete nu poti sa nu exulti! Sare inima in tine de parca ai fi luat la loto. Cand apara Hutupan (sintagma devenita cliseu) pupi televizorul si esti al naibii de mandru . Cand da gol zvarluga de Nechita zambesti satisfacut si intelegi de ce au fost numite “Galacticele”. Merita. Merita pentru ca joaca bine de tot.
Repriza a doua. Minutul 57 al meciului(mai e un putin si sarbatorim). Gol Oltchim. Tadici nervos. Muller calm. Atac Nurenberg. Ratare. Tadici isi cearta jucatoarele, se repede la arbitru, “danseaza” ca un apucat. Muller calm. Gol Oltchim. Tadici in flacari. Muller calm.
Minutul 59 si 58 de secunde. Gol Nurenberg. 28-28. Tadici resemnat. Muller sare peste scaune.
Deschid ochii si vad ca sunt cu picioarele pe pamant. Nu ma supar rau pe fete. Pentru mine, ele raman tot acolo sus. Ma iau insa de Pamantean. Ma iau de el, desi nu sunt sigur de ceea ce ar trebui sa-i zic. As urla si eu la el, asa.. ca de la pamantean la pamantean. As urla pana m-as face vinetiu. Urlu deja. Ce chestie! Aproape ca nu mi-am dat seama. Urlu, iar Pamanteanul se face tot mai mic. Se fasticeste, se pierde in explicatii, il ajung din urma si-l egalez.
Fetele sunt bosumflate, Pamanteanul tremura in cotlonul lui, iar Muller asta se holbeaza uluit. Al naibii neamt-banatean!
Ma rog ca la viitorul meci sala sa vuiasca atat de tare, incat Tadici sa nu poata fi auzit. Va spun pe cuvant, nimic nu e mai frumos decat o ploaie de stele(pardon, goluri) din partea unui Oltchim fara inhibitii.
Mergem inainte curajosi. De data asta, armura noastra nu e cea mai ponosita din turnir. Il luam si pe Pamantean- suferind in stadiu terminal de “blestemul antrenorului roman” sau, cum se zice in popor, “pe ei, pe ma-sa, fir’ai a dracu’ tu sa fii!”
Imagini din timpul meciului Nurenberg-Oltchim
